David Browne Jr a fost trimis la podea în urma unui pumn expediat de filipinezul Carlo Magali, în cursul unei lupte contând pentru categoria super-pană, disputată vineri la Sydney.
Boxerul australian, în vârstă de 28 ani, tatăl a doi copii, și-a recăpătat inițial cunoștința, însă apoi i s-a făcut din nou rău, fiind transportat la spital în stare critică. Browne a fost menținut în comă până când familia sa a decis oprirea aparatelor care îl mențineau în viață, conform presei de la antipozi.
El este al doilea boxer din Australia care își pierde viața în ultimele șase luni, după Braydon Smith, un student la drept în vârstă de 23 ani, decedat în luna martie, la Queensland, din cauza leziunilor suferite în cursul unui meci pentru titlul continental la categoria pană, pierdut în fața filipinezului John Moralde.
Vicepreședintele Asociației medicale australiene, Stephen Parnis, a declarat că oamenii ar trebui „să se gândească de două ori” înainte de a lua parte la acest sport.
„Știu că ei nu doresc să se întâmple așa ceva, însă, așa cum este conceput boxul, vor exista inevitabil astfel de momente, când cineva va sângera sau va suferi leziuni ireversibile la creier și ori își vor pierde viața ori vor rămâne cu leziuni celebrare”, a declarat Parnis pentru postul australian de televiziune ABC.
„Iată de ce, AMA consideră că nu se mai poate continua în acest mod”, a adăugat Stephen Parnis.
Comisia statală pentru sporturile de luptă a fost solicitată să analizeze evenimentul, precizează ABC. Poliția australiană analizează la rândul ei acest caz, însă nu se așteaptă ca cineva să fie acuzat, scrie Agerpres.